5 locaţii naturale din Judeţul Constanţa: Rezervaţia Ştiinţifică Grindul Lupilor

1. Rezervaţia Ştiinţifică Grindul Lupilor:

Parte a Rezervaţiei Biosferice ,,Delta Dunării” în apropiere de ruinele cetăţii Histria, în comuna Mihai Viteazul, pe o suprafaţă întinsă se află Grindul Lupilor.

Întinsă ca o limbă de pământ ce uneşte lacurile Sinoe şi Zmeica, cu o suprafaţă mai mult plană, fără definirea precisă a dunelor de nisip, de-a lungul rezervaţiei predomină mediul acvatic, care a favorizat dezvoltarea florei şi a faunei într-un stil asemănător stepelor est-europene, cu influenţe mediteraneene.

Între cele două medii, adică cel acvatic şi terestru, se interpune zona mlăştinoasă, inundabilă, purtătoarea unei flore şi faune cu posibilitate de adaptare alternativă (apă, uscat).

Vegetaţia este în mare parte de stepă şi de sărătură, în zonele cu bălţi temporare sau permanente, cea lemnoasă fiind amplasată în partea de nord-vest a rezervaţiei.

Pe margini s-a dezvoltat o centură de papură şi stuf. Aceasta reprezintă un mediu ideal pentru aproximativ 300 specii de păsări fiind un important refugiu de cuibărit şi hrană.

Primăvara când apele sunt mari, Lacul Sinoe inundă suprafeţe întinse, atrăgând o sumedenie de păsări, printre care califarul roşu şi cel alb şi pelicani. În afara numeroaselor specii de păsări rezervaţia oferă adăpost şi unei specii mai rar întâlnită în ţara noastră, şacalul.

Zona are de asemenea o importanţă însemnată pentru reproducerea naturală a diverselor specii de peşti cum ar fi crapul, plătica sau şalăul.

Urmeaza Gura Dobrogei.

 
Filed in: stiri

You might like:

25 de grade, de 1 Mai, pe litoral ! 25 de grade, de 1 Mai, pe litoral !
Aproape 10.000 de turisti din Republica Moldova, asteptati pe litoral Aproape 10.000 de turisti din Republica Moldova, asteptati pe litoral
Maraton de muzica house pe litoral Maraton de muzica house pe litoral
Turismul ecumenic şi religios în judeţul Constanţa Turismul ecumenic şi religios în judeţul Constanţa
© 1120 Tips & Tricks Vacante pe Litoral. All rights reserved. XHTML / CSS Valid.
Proudly designed by Theme Junkie.